Tezele vor fi amânate în perioada 28 mai – 4 iunie

343
< 1 min citire
Pachetul cu proiecte de legi ale educației, propus de Comisia prezidențială pe învățământ, prevede printre altele alocarea a 7% din PIB pentru acest sector, în ciuda crizei financiare, și înființarea de conturi bancare cu câte 500 de euro, în scopuri educaționale, pentru fiecare nou-născut.
După rectificarea bugetară, guvernul a tăiat din fondurile de investiții ale Ministerului Educației aproape 700 de milioane de lei, iar fondurile pentru salariile angajaților din învățământ au scăzut cu 811,9 milioane lei, ceea ce înseamnă că bugetul educației a scăzut sub 4% din PIB.
În privința contului bancar de 500 de euro pentru fiecare nou-născut, acesta ar urma să poată fi accesat de titular după finalizarea învățământului obligatoriu, dar numai în scopuri educaționale, potrivit aceluiași proiect legislativ propus de comisia lui Miclea.
Ministerul Educației a anunțat că va reprograma susținerea tezelor unice în sesiunea specială din intervalul 28 mai - 4 iunie, în cazul în care cadrele didactice nu renunță la greva generală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.03 secunde