The Cavalera Conspiracy, moșule!

Nu sunt de acord cu Lemmy de la MetalHead.ro, cum că albumul care marchează reunirea fraților Cavalera, după sute de ani, "trece pe lângă tine ca și orice album obscur din Norvegia". O fi trecut pe lângă el, poate avea altă treabă în clipa aia, gătea sau se juca ics și zero, cert e că "Inflikted", albumul de debut al The Cavalera Conspiracy (apare pe 25 martie, îl lansează Roadrunner, labelul care i-a făcut celebri pe Sepultura), nu este un album obscur din Norvegia. Nici nu are cum, din moment ce Max și Igor Cavalera sunt brazilieni de la mama lor și italieni de la tatăl lor.

"Inflikted" este o colecție de piese în care Max a amestecat tot ce a făcut el de-a lungul celor peste 20 de ani de zdrăngănit, de la metalul brutal gen "Bestial Devastation" până la hardcore-ul săltăreț și greucean a la Soulfly. Se prea poate ca trupa închegată de Max, Igor, Marc Rizzo (Soulfly, Ill Nino) și Joe Duplantier (Gojira) să nu aducă nimic nou, cum se aștepta Lemmy. Dar poate nici nu era nevoie de ceva nou. Nu întotdeauna nou = bun. Adevărații fani Sepultura, care nu au încetat să suspine după vremurile de aur cu "Beneath The Remains", "Arise", "Chaos A.D." și "Roots", rag de pe-acum de fericire. Inclusiv al dumneavoastră, sincer...

Copilașii acestor triste vremi pe care le traversăm, emokids încercănați ce-și taie venele cu drotul ascultând Tokio Hotel și cărora le-ar putea cădea în iPod ceva mp3-uri cu The Cavalera Conspiracy ar face bine să le scoată din playlist dacă nu au de gând să o dea pe death, trash, speed, hard și... folclor brazilian. Pentru că asta înseamnă "Inflikted". Igor - autorebotezat Iggor - dă în tobe cel puțin la fel de inspirat și puternic ca pe "Meaningless Movements" sau "Roots Bloody Roots", iar vocea lui Max sună greu de tot, chiar spre growling pe alocuri. O fi obosit Cavalera ăl mare, cum aude Lemmy, dar e de înțeles, nici Rob Halford nu mai poate ajunge cu țipetele atât de sus ca pe "Ram It Down".

Aplecarea spre punk a fraților Cavalera este resimțită din plin pe a doua piesă, "Sanctuary", și pe cea de final, "Must Kill", niște bucăți care mă fac să mi-l închipui pe Sid Vicious în chip de zombi, dând cu bass-ul în piatra funerară.

Însă piesa mea favorită este "Dark Ark", chintesență a stilului care a proptit numele Sepultura în panteonul metalului. "Dark Ark" înseamnă arome fetide izvorâte din jungla amazoniană, bastoanele polițailor pe spinările protestarilor, tobe tribale lovite cu sete de Iggor, solouri ale lui Rizzo încântătoare ca ale lui Andreas Kisser pe când încă știa cum se ține o chitară în mână.

Nu mai am loc de întors aici, că v-aș zugrăvi tot albumul, însă, dacă vreți să ascultați metal adevărat, căutați-i pe frații Cavalera pe YouTube. Și, dacă nu vă place, treceți înapoi la Linkin Park.