Breaking news Tragedia din Tenerife. MAE confirmă și decesul celui de-al doilea român surprins de valul oceanic

109
< 1 min citire
Tragedia din Tenerife. MAE confirmă și decesul celui de-al doilea român surprins de valul oceanic - 1-1765262902.jpg
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat decesul celui de-al doilea român surprins de valul oceanic în Tenerife.
În continuarea precizărilor referitoare la incidentul petrecut în Tenerife, Regatul Spaniei, unde un puternic val oceanic a provocat mai multe victime, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu informațiile oficiale comunicate de autoritățile spaniole, cel de-al doilea cetățean român afectat a decedat în urma rănilor suferite", se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Ministerul român de Externe reiterează că reprezentanții Consulatului General al României la Madrid sunt în legătură cu familiile celor două victime de cetățenie română și acordă asistență consulară, conform competențelor.
MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale CG la Madrid: +34 685.440.149; +34 685.440.159; +34 685.440.166; +34 917.344.004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.046 secunde