Cinci români au fost spitalizați la Szeged, dintre care trei sunt în stare gravă, iar doi sunt răniți ușor, în urma accidentului în care un autocar înmatriculat în România s-a răsturnat, ieri, în Ungaria pe autostrada M5, a declarat pentru NewsIn, consulul Constantin Aron.
"În urma accidentului, opt români au fost spitalizați în prima fază, dintre care trei au plecat după ce au afirmat că se simt bine. Dintre cei cinci rămași în spital, trei sunt în stare gravă, mai ales un domn în vârstă, care a fost operat, iar doi sunt răniți ușor", a declarat consulul general al României la Szeged, Constantin Iuliu Aron.
Acesta a adăugat că în autocar se aflau 40 de români, atât muncitori imigranți, cât și persoane care se întorceau în țară din vizite în străinătate. Autocarul, care aparținea firmei Eurolines, se deplasa spre România pe direcția Budapesta-Szeged.
Pasagerii teferi au fost îmbarcați la câteva ore după accident într-un autocar trimis de Eurolines. "După ce vor scoate bagajele din autocarul răsturnat, autocarul se va îndrepta spre Romănia", a mai spus diplomatul român. Cei care au dorit să ia legătura cu familia a făcut-o telefonic, cu ajutorul Consulatului.
"Accidentul a avut loc între orele 7.00-7.30 dimineața, la zece kilometri de Szeged, în apropierea localității Szatymaz. Autocarul s-a răsturnat pe partea dreaptă, însă nu se cunoaște cauza accidentului", a mai spus Aron.