Un total de 670 de defecțiuni și alte probleme au fost identificate pe plafonul unui tunel autorutier japonez, unde dale de beton au căzut la înce-putul lunii și au ucis nouă persoane, potrivit autorităților, citate în presa japoneză. Din acest total, 632 de cazuri prezintă probleme la șuruburile de ancorare utilizate pentru a fixa oțelul care sprijinea dalele de beton, au precizat Ministerul Transporturilor și operatorul, potrivit agenției Kyodo. Două șuruburi au căzut, 608 au slăbit și 22 au început să se desprin-dă din cauza coroziunii. Totodată, alte 38 de defecțiuni au fost constatate la șuru-buri utilizate în alte părți ale structurii metalice.
Aproximativ 12.000 de șuruburi de ancorare a dalelor sunt utilizate în acest tunel, care are o lungime de 4,7 kilometri, fără a număra alte 51.000 de piese de metal care fac legătura dintre dale și plafonul tunelului.
Operatorul a recunoscut că, începând din 2000, nu a mai efectuat o parte din testele acustice ale șuruburilor, în timpul unor controale regulate care au loc odată la fiecare cinci ani și cuprind, de asemenea, examinări vizuale.
Numeroase dale s-au desprins în dimineața zilei de duminică, 2 decembrie, de pe plafonul lungului tunel rutier Sasago, căzând peste mașini și omorând nouă persoane.
Poliția a deschis o anchetă pentru neglijență și ofițeri din cadrul poliției prefecturii Yamanashi au percheziționat sedii ale operatorului din regiunea Tokyo.