Turcia interzice vânzarea băuturilor alcoolice pe timp de noapte și în apropiere de școli și moschei

98
< 1 min citire
O lege intrată în vigoare, luni, în Turcia interzice vânzarea băuturilor alcoolice după ora 22:00, precum și în locuri aflate la o distanță mai mică de o sută de metri de o școală sau de o moschee, transmite EFE. Controversata lege a fost aprobată de Parlament în luna mai și a fost semnată în iunie de președintele turc, Abdullah Gul, după o serie de speculații privind o posibilă respingere a ei, în contextul în care legea nu face decât să exacerbeze înfruntarea dintre Guvern, de orientare islamică, și opoziția laică.
Efectul imediat este interzicerea vânzării băuturilor alcoolice între orele 22:00 și 06:00, regulă foarte criticată de numeroși patroni de mici magazine de cartier, care înregistrează cele mai mari vânzări în orele nocturne. Legea se referă numai la magazine, nu la baruri și restaurante, însă băuturile servite în aceste localuri nu se vor putea consuma pe stradă, în parcuri sau pe plajă.
Mai extinsă este aria de aplicare a celei de-a doua prevederi, care interzice vânzarea băuturilor alcoolice la mai puțin de o sută de metri distanță de o școală sau de o moschee, de biserici și sinagogi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde