Turismul spațial, o afacere de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani

171
1 min citire
Turismul spațial privat ar putea deveni o afacere de peste 1 miliard de dolari în următorii 10 ani, conform unui reprezentant al Administrației Aviatice Federale americane (FAA), George Niedl, transmite Reuters.
Avioane propulsate de rachete care vor efectua zboruri suborbi-tale sau noi capsule spațiale sunt construite și testate în prezent urmând să intre în exploatare în 2013 sau 2014.
"Pornind de la studii de piață, ne așteptăm ca acest tip de activitate să devină o industrie în valoare de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani", a declarat Nield, în fața comisiei parlamentare americane care se ocupă de spațiu și aeronautică.
"Este o industrie nouă și în creștere. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, aproape toate lansările au avut același obiectiv la bază - să punem încă un satelit pe orbită. Există însă aceste noi oportunități de afaceri care apar la orizont", a mai adăugat el.
NASA a angajat deja două companii private, Space Exploration Technologies și Orbital Sciences Corp., pentru a transporta provizii și echipamente științifice pe Stația Spațială Internațională. De asemenea, zborurile suborbitale turistice sunt o realitate pentru viitorul apropiat. Turiștii spațiali vor fi duși până la altitudinea de 100 de kilometri, unde vor putea simți pe propria piele câteva minute de impon-derabilitate și vor putea admira Pământul pe fundalul negru, al spațiului cosmic.
O altă companie privată, Virgin Galactic, aparținând miliardarului britanic Richard Branson, a adunat deja 60 de milioane de dolari în depozite pentru viitoare zboruri turistice în spațiu. Un astfel de zbor costă 200.000 de dolari de persoană. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.034 secunde