Tusk susţine iniţiativa lui Modi de a juca rolul de mediator în războiul din Ucraina

102
< 1 min citire
Tusk susţine iniţiativa lui Modi de a juca rolul de mediator în războiul din Ucraina - 1-1724396141.jpg
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat că susţine iniţiativa premierului indian Narendra Modi de a juca rolul de mediator între Ucraina şi Rusia, relatează agenţia DPA.
Sunt foarte încântat că prim-ministrul şi-a reafirmat disponibilitatea de a face personal eforturi pentru o încheiere paşnică, corectă şi rapidă a războiului", a declarat Tusk la Varşovia după discuţiile cu Modi.
Modi a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă că, după părerea sa, conflictul nu poate fi rezolvat pe câmpul de luptă.
India a avut discuţii diplomatice atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia, şi a criticat în mod repetat sancţiunile occidentale asupra Moscovei.
Narendra Modi a dorit să fie perceput drept un mediator între cele două părţi. El s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin în luna iulie, în apropiere de Moscova. O înregistrare cu cei doi lideri îmbrăţişându-se a provocat indignare în Europa şi la Washington, în special pentru că a avut loc după un atac rusesc asupra unui spital de copii din Kiev.
Modi va merge la Kiev în continuarea deplasării sale şi urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0432 secunde