Un avion cu 66 de persoane la bord s-a prăbușit în Iran

113
< 1 min citire
Un avion cu 66 de persoane la bord s-a prăbușit în Iran - avion-1518944075.jpg
Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prăbușit duminică în Iran. Aeronava ATR-72 aparținând companiei Aseman Airlines decolase din capitala Teheran și se îndrepta către un oraș din sud-vestul țării. A dispărut, însă, de pe radar, iar puțin mai târziu, autoritățile au confirmat că s-a prăbușit într-o zonă muntoasă, cu 180 de kilometri înainte de a ajunge la destinație, transmite Digi24.ro.
Sunt foarte puține informații în acest moment, așa că nu se știe dacă există supraviețuitori. Presa iraniană citează însă un purtător de cuvânt al companiei potrivit căruia toate persoanele aflate la bord au murit. "Toate serviciile de urgență sunt în alertă", au anunțat agențiile Isna și Fars, citându-l pe Pirhossein Koolovand, șeful serviciului național de intervenție.
La bord erau 60 de pasageri și șase membri ai echipajului, iar potrivit primelor date, de vină pentru prăbușire ar fi putut fi vremea rea. Pe de altă parte, avionul era de 20 de ani în serviciu.
Iranul, mult timp aflat sub embargo internațional, se confruntă cu o penurie de piese de schimb pentru flota sa aviatică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.042 secunde