Un balet mare pe o scenă meschină

Înghesuială mare pe mica scenă a Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski (pentru cei încă nefamiliarizați cu noile denumiri, în continuă schimbare ale instituțiilor de cultură constănțene, fac precizarea că este vorba despre fostul Teatru Dramatic "Ovidiu") la "Spărgătorul de nuci" prezentat de Teatrul Balșoi din Moscova.

Înghesuială și în sală, unde numărul mai mic de scaune rămas în urma renovării și o anumită "originalitate" în numerotarea rândurilor, i-au plimbat pe cei care au achiziționat bilete pe rândul 16 (inexistent) între balcon, parter și plasatoare. Au mai fost și locuri dublate, "beneficiarii" fiind rugați să-și ia banii înapoi și, în urma refuzului (oamenii veniseră să vadă spectacolul și erau hotărâți să o facă), așezați pe scaune pliante.

La un anumit moment, pe scenă erau 20 de balerini, nu mai aveai unde să arunci un ac, iar zânele cu tutu-uri dansau ca în bancul cu acvila care zbura printr-un canion ce se tot îngusta: fâl-fâl, dar cu aripile din ce în ce mai strânse…

Niciodată scena fostei săli de festivități a liceului "Mircea cel Bătrân" nu a fost considerată potrivită pentru balet, acesta fiind și motivul pentru care trupa "Oleg Danovski" își ținea înainte vreme spectacolele la Casa de cultură. Cu atât mai puțin Balșoi (=mare - lb.rusă) s-ar putea simți în largul său aici.

Protagoniștii spectacolului, Elena Andrienco și Alexandru Volcikov, cei care i-au întruchipat pe Marie și pe Spărgătorul de nuci transformat în principe, au avut evoluții fenomenale, răsplătite ca atare de public. Și ceilalți soliști au arătat clasa pe care publicul se aștepta să o vadă și au fost aplaudați îndelung și cu entuziasm.

Ansamblul, însă… Când asiști la un spectacol cu Balșoi, ale cărui spectacole le-ai mai văzut pe Mezzo și al cărui prestigiu a intrat în istorie, te aștepți la frumusețe ideală, exactitate matematică, sincronizare precisă, profesionalism neștirbit de vreo fluturare de braț în contratimp. Am văzut greșeli, am văzut nesincronizări, am văzut chiar două intrări ratate, înainte de vreme, ceea ce m-a cam dezamăgit.

Și, trebuie să fiu cinstită, Spărgătorul nostru de nuci, adică acela al Companiei "Oleg Danovski", în coregrafia lui Gheorghi Kovtun, artist emerit al Federației Ruse, m-a satisfăcut mult mai mult, din punct de vedere estetic și din punct de vedere dramatic. Povestea spusă de Iurie Grigorovici (regizor, coregraf și autor al libretului) cu trupa Balșoi este mai simplă și mai puțin impresionantă, nu atinge sufletul în felul în care o face varianta constănțeană. Iar interpretarea lui Horațiu Cherecheș este comparabilă ca virtuozitate cu aceea a tânărului balerin rus, având însă un plus de sensibilitate și de trăire.

Alo, mama lu’ Mazăre!

Spectacolul de sâmbătă seara mi-a reînviat supărarea că un oraș mare ca al nostru nu are o scenă potrivită pentru spectacole mari și nici proiecte care ar putea fi realizate în viitorul apropiat. Avem însă, iar asta chiar mă enervează, proiect de orășel lacustru cu localuri de distracție (de parcă n-ar fi destule!), pe lacul protejat Siutghiol, cu mari șanse de a exista foarte curând. Viața de noapte a turiștilor este o preocupare foarte apropiată de sufletul primarului Mazăre. Și este normal, de vreme ce este un obișnuit al cluburilor, dar nimeni nu l-a văzut vreodată la teatru.

Zice lumea că mama sa ar fi singura amatoare de artă din familie. Doamnă, poate-i băgați mințile-n cap, meritați, merităm un climat mai bun și condiții civilizate pentru industria de spectacol a Constanței, nu doar cluburi, cazinouri, muzică house, beții pe bani mulți, prostituție de lux, fițe și sclipici!