Ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, unul dintre candidații conservatori la postul de premier după anunțata retragere a Theresei May, a afirmat că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord nu este o opțiune pentru viitorul prim-ministru, relatează Reuters.
"Realitatea crudă este că «no-deal» (retragerea fără acord) nu este o opțiune politică disponibilă următorului prim-ministru. Sunt dovezi că în Camera comunelor există o majoritate favorabilă realizării Brexitului", a declarat ministrul în vârstă de 40 de ani, citat de Financial Times.
Potrivit acestuia, președintele Camerei comunelor, John Bercow, va împiedica orice încercare a unui premier susținător al ieșirii fără acord de a trece peste voința deputaților.
"Cred că președintele Camerei va facilita întrunirea în Camera Comunelor a unei majorități opuse ieșirii fără acord, la fel cum a făcut și înainte de 29 martie", a adăugat Hancock, care a exclus, totodată, ideea de a organiza un nou referendum.
În ce-l privește, John Bercow a indicat că intenționează să rămână în funcția de președinte al Camerei Comunelor, în pofida nemulțumirii susținătorilor "duri" ai Brexitului.