Un cargou a luat foc în Marea Neagră după un atac cu dronă. Un membru al echipajului a murit

102
< 1 min citire
Un cargou a luat foc în Marea Neagră după un atac cu dronă. Un membru al echipajului a murit - cargo-atacat-1782109684.webp
Un cargou aflat în Marea Neagră a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă rusească, incident în care un membru al echipajului și-a pierdut viața, au anunțat autoritățile ucrainene.
Potrivit viceprim-ministrului ucrainean Oleksii Kuleba, nava naviga sub pavilion panamez, iar victima este un bucătar egiptean în vârstă de 58 de ani. Alți opt membri ai echipajului au fost salvați.
Marina ucraineană a precizat că este vorba despre cargoul Victress, care avea la bord nouă marinari din Egipt, Turcia și India. În urma atacului, nava nu mai este în stare de navigație.
Autoritățile ucrainene au mai anunțat că alte două nave comerciale, sub pavilion Belize și Palau, au fost vizate în aceeași noapte de atacuri rusești, însă fără victime.
Incidentul are loc la doar câteva zile după alte atacuri asupra unor nave comerciale care părăseau porturile ucrainene, pe fondul intensificării acțiunilor militare rusești în zona Mării Negre, conform știrileprotv.ro.
Sursă foto: news.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0336 secunde