Alt conflict la Penitenciarul Poarta Albă

Un deținut și-a înjunghiat un coleg cu o… furculiță

655
1 min citire
Un alt scandal între deținuți a avut loc la Penitenciarul de la Poarta Albă. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 august, în jurul orei 18, la secția exterioară Valu lui Traian, unde a avut loc o altercație între Gabriel C., de 29 de ani, condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă de omor, și Viorel D., tot de 29 de ani, condamnat la doi ani și opt luni pentru tâlhărie. Primul se afla în penitenciar din 10 mai 2004 și intra în comisia de liberare condiționată în decembrie 2009, iar cel de-al doilea se afla după gratii din data de 2 august 2007.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de la Poarta Albă, inspector Gabi Botezan, incidentul a avut loc pe fondul unor neînțelegeri într-un schimb de țigări, deținutul Gabriel C. lovindu-l cu un cuțit improvizat, confecționat dintr-o furculiță, pe Viorel D.
Deținutul agresat a fost prezentat la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, unde a primit asistență medicală de specialitate, după care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost diagnosticat cu "plagă tăiată superficială în zona toracelui", el fiind externat în cursul zilei de ieri.
În prezent, conducerea unității efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul, gradul de implicare a fiecăruia în parte, iar cel vinovat va fi sancționat cu interzicerea unor drepturi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde