Duminică seara, pe la ora 22, la hotelul "Pescăruș", din Mamaia, a fost zarvă mare. Un hoț care începuse să facă "curățenie" în camerele din unitatea hotelieră a băgat turiștii în panică.
Una dintre victime, Adelin Stanciu, de 34 de ani, din Pitești, a sunat în cele din urmă la Poliție și a reclamat că, în aceeași seară, între orele 19 și 22, persoane necunoscute au intrat în camera sa și au furat un telefon mobil, marca Sagem, un aparat de radio cu căști, precum și cheia de la un autoturism marca Toyota Corolla. Prejudiciul estimat de turist s-a ridicat la suma de 7.000 de lei.
În urma reclamației, un echipaj de poliție a venit la fața locului. În timp ce efectuau cercetările, oamenii legii au fost sesizați de o altă persoană, Ana Maria Mircea, de 21 de ani, din Brașov, cazată într-o altă cameră a hotelului, care a reclamat, de asemenea, că din camera sa au dispărut șase inele din aur, două lănțișoare, o pereche de cercei, precum și suma de 200 de lei, prejudiciul total fiind, de data asta, de 2.200 de lei.
Polițiștii au intuit că hoțul sau hoții se află încă în hotel. Prin urmare, ei au cerut ajutorul unei patrule de siguranță publică aflată în zonă și, împreună cu agenții unei societăți de pază, au luat măsuri de încercuire a hotelului. Așa a fost descoperit pe balconul unei alte camere, pe care urma să o golească de bunurile de valoare, Trifan Arghil Lăcătuș, de 24 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș.
Toate bunurile furate din cele două camere au fost găsite asupra sa și au fost predate persoanelor vătămate.
Suspectul a fost condus la sediul Poliției Mamaia pentru cercetări, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă.