Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, ieri dimineață, între localitățile Castelu și Medgidia. Un militar de la o unitate din Murfatlar a murit, iar un coleg de-al său a scăpat cu viață.
În accident a fost implicată și mașina unui cetățean canadian, care lucrează la Centrala Nucleară de la Cernavodă, dar care a scăpat doar cu câteva zgârieturi.
Ieri dimineață, la ora 8,40, un alt incident rutier deosebit de grav a pus pe jar polițiștii de la Rutieră, pompierii de la ISU Dobrogea și Serviciul Județean de Ambulanță Constanța.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspector Marius Ghiță, un autoturism Dacia Nova, cu numărul de înmatriculare CT-25-DAY, condus de Adrian Mihai Cârstoiu, de 27 de ani, din localitatea Saligny, angajat la UM 0175 Murfatlar, a intrat în depășirea unui autoturism. Numai că, din neatenție, tânărul șofer nu
s-a asigurat și a intrat în coliziune frontală cu o autobasculantă încărcată cu 16 tone de pietriș, condusă de Ion Toma, de 41 de ani, din Constanța, angajat al SC Almacons, care venea pe contrasens.
În accident a mai fost implicat un autoturism condus de un cetățean canadian, George Henry Foster, de 59 de ani, care lucrează la Centrala Nucleară de la Cernavodă și care a suferit răni ușoare.
Deși conducătorul auto al mașinii de mare tonaj a încercat să evite impactul, autobasculanta a părăsit drumul și s-a oprit într-un gard.
Autovehiculul în care se aflau militarii a fost distrus aproape în totalitate în urma coliziunii. Șoferul mașinii, caporalul Adrian Mihai Cârstoiu, în vârstă de 27 de ani, a murit pe loc și a fost scos din ma-șină de un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Pasagerul din dreapta, Daniel Damache, de 31 de ani, a fost rănit și transportat cu o ambulanță la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Ambii erau angajați ai UM 0175 Murfatlar.
Circulația în zonă a fost blocată aproape o oră în urma accidentului, pe ambele sensuri formându-se coloane ce se întindeau pe sute de metri.
Ancheta în acest caz este conti-nuată de agenți de la Poliția Rutieră, dar și de la Poliția Militară, care încearcă să stabilească cu exacti-tate împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație.