Un oficial malaysian neagă că ar fi fost descoperite resturi ale avionului Malaysia Airlines

71
< 1 min citire
Un oficial malaysian neagă că ar fi fost descoperite resturi ale avionului Malaysia Airlines - avion1394260687-1394438595.jpg
Căutările în vederea găsirii avionului de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radar de peste 48 de ore, cu 239 de persoane la bord, nu au dat niciun rezultat până luni la prânz, a anunțat un oficial malaysian.
"Din nefericire (...) nu am găsit nimic care să pară că provine de la avion, cu atât mai puțin avionul", a declarat directorul Aviației Civile malaysiene Azharuddin Abdul Rahman.
"Aviația vietnameză a reperat duminică seara posibile resturi ale avionului în largul coastei de sud, dar nu există vreo confirmare nici acolo", a adăugat el.
Aviația vietnameză a reperat duminică seara, la aproximativ 80 kilometri de Insula Tho Chu, în largul coastelor sudice, două obiecte care ar fi putut să provină de la zborul MH370 care efectua o legătură între Kuala Lumpur și Beijing cu 227 de pasageri de 14 naționalități, dintre care 153 sunt chinezi, și 12 membri ai echipajului la bord, scrie Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0396 secunde