Un sfert dintre germani ar dori ca Zidul Berlinului să existe în continuare

193
< 1 min citire
Un sfert dintre germani ar dori ca Zidul Berlinului să existe în continuare - 7dabaeaeaaa225879a3b3c1ed53527e2.jpg
Un sfert dintre germani ar dori ca Zidul Berlinului să existe în continuare, potrivit unui sondaj citat de cotidianul "Bild" și preluat de Mediafax. Proporția celor care susțin această idee este aproximativ aceeași în rândul cetățenilor din vestul Germaniei (24 la sută), cât și în est (23 la sută).
16 la sută din persoanele care locuiesc în vestul Germaniei și 15 la sută din est consideră că "niciun lucru bun nu se mai poate întâmpla".
Aproximativ 80 la sută din cele 1.001 persoane interogate de Institutul Emnid ar accepta să trăiască într-un regim socialist, dacă li s-ar asigura "locuri de muncă, solidaritate și securitate". Chiar și în partea de vest, 72 la sută ar accepta viața de tip socialist.
"Libertatea" nu reprezintă un scop politic important decât pentru 28 la sută dintre persoanele intervievate în est și pentru 42 la sută în vest.
De altfel, o persoană din șapte în est și una din 12 în vest se declară pregătită să își vândă votul oricărui partid pentru 5.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0407 secunde