GALAXIA a debutat la NIBIRU cu 70.000
de participanți în prima zi, transformând stațiunea în cel mai mare hub de
entertainment de pe litoral.
Prima zi de GALAXIA a adus la NIBIRU
zeci de mii de oameni, care au umplut arena și promenada, într-un flux continuu de energie și vibe de
vară. Atmosfera a rămas la cote maxime până dimineața, confirmând apetitul
publicului pentru noul format de festival și pentru experiențele construite în
jurul lui.
Pe scena festivalului au urcat artiști
internaționali și locali care au ridicat publicul în picioare de la primele
melodii, într-un program gândit să mențină ritmul fără pauză. Lineup-ul primei
zile i-a adus în fața fanilor pe Ozuna, DJ Snake, INNA, Timmy Trumpet, dar și
alți artiști apreciați de public precum Killa Fonic, Smiley, Liviu Teodorescu,
într-un mix de reggaeton, pop, electronic, prin hituri care se aud pe toate
playlisturile de vară.
GALAXIA este primul festival din
universul NIBIRU și deschide sezonul de evenimente cu un format care combină
artiști globali și nume puternice din scena locală. Festivalul transformă
NIBIRU într-un spațiu de muzică, dans și libertate, în care experiența live
devine centrul fiecărei seri.
În afara scenei principale, NIBIRU
funcționează ca o destinație completă de festival, unde publicul își poate
construi propriul traseu între concerte și zone de experiențe. În stațiune
există un studio de tatuaje pentru cei care vor să își celebreze amintirile
verii o pot face, o florărie cu cele mai frumoase coronite și aranjamente
pentru look-uri de festival, precum și magazine de fashion, unde branduri ca
Bogas, Made by Society, PORC și multe alte branduri creează garderoba perfectă
pentru o seară la mare. Întregul ecosistem de gastronomie, fashion, artă și
entertainment completează experiența de festival și oferă un alt mod de a
experimenta sejurul pe litoral.
Promenada NIBIRU rămâne centrul vieții
de noapte din stațiune, un loc gândit ca spațiu în care poți petrece întreaga
seară: concerte live, momente artistice, activări și zone de socializare. Între
show-urile GALAXIA, oamenii se plimbă, descoperă noi zone, fac poze, își
schimbă look-ul și își personalizează experiența de festival, într-un univers
construit special pentru a schimb vara de pe litoralul românesc.
Astăzi, pe scena GALAXIA vor urca
HUGEL, Olly Alexander, Mojoo, Gordo alături de alți artiști internaționali și
locali precum Alina Eremia, Andrei Urs, Misha Miller care completează
line-up-ul cu seturi dance, pop și electronic.