Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a încetat din viață

293
< 1 min citire
Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a încetat din viață - agerpres1769538383581000-1745918199.jpg
Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani. Era internat la Timișoara pentru problemele cardiace de care suferea.
Inginer agronom de profesie, Valeriu Tabără a fost deputat în mandatele 1992-1996 şi 1996-2000 (din partea PUNR), dar şi în 2004-2008, din partea PDL, ocupând şi funcţia de ministru al Agriculturii, dar şi pe cea de președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești.
În septembrie 2012, Valeriu Tabără a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. În același an și-a anunțat și retragerea din politică.
Voi rămâne, probabil, în viaţa publică, dar cred că pe partea ştiinţifică. E normal să ai un regret, când ştii că de fapt ţi-ai făcut datoria. Cred că nimeni nu îmi poate reproşa ceva. Restul sunt bătălii electorale, dar la adresa mea personală nimeni nu poate să îmi reproşeze ceva", declara Valeriu Tabără la vremea respectivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Decembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Valeriu Tabără SE RETRAGE din politică
Pagina a fost generata in 0.0706 secunde