VIDEO/ Copii de cinci ani, membri Al-Qaida, antrenați să tragă cu arme de foc

115
< 1 min citire
VIDEO/ Copii de cinci ani, membri Al-Qaida, antrenați să tragă cu arme de foc - as-1366901831.jpg
Aproximativ 20 de copii, unii cu vârste de cinci ani, sunt prezentați într-o înregistrare video a unei grupări islamiste afiliată rețelei teroriste Al-Qaida trăgând cu arme de foc într-o tabără de antrenament din Pakistan, relatează site-ul israelian Ynetnews. Cei 20 de copii sunt îmbrăcați în haine tradiționale musulmane și sunt prezentanți folosind diverse arme de foc - pistoale, mitraliere AK-47 și carabine.
Unii dintre copii sunt atât de mici încât aproape cad din cauza reculului. Înregistrarea a fost realizată de Mișcarea Islamică Turkistan, care deține tabere de antrenament terorist în Pakistan și este afiliată rețelei Al-Qaida.
Începând din 1997, gruparea a comis o serie de atentate soldate cu aproximativ 150 de morți și sute de răniți. Organizația islamistă luptă pentru preluarea controlului asupra Turkistanului de Est, o zonă aflată pe teritoriul Chinei cunoscută oficial sub denumirea Xinjiang, scrie realitatea.net.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde