Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală a Rusiei

90
< 1 min citire
Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală a Rusiei - 1-1749456187.jpg
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală care urmăreşte să restabilească pe deplin poziţia Rusiei în rândul principalelor puteri maritime ale lumii, a declarat consilierul Kremlinului Nikolai Patruşev, informează agenţia Reuters.
Rusia are a treia cea mai puternică forţă navală din lume după China şi Statele Unite, conform celor mai multe clasamente publice, deşi forţele navale au suferit o serie de pierderi importante în războiul din Ucraina.
Patruşev, fost ofiţer KGB care a lucrat împreună cu Putin în oraşul Sankt Petersburg din nordul Rusiei în perioada sovietică, a declarat că noua strategie navală, intitulată „Strategia pentru dezvoltarea marinei ruse până în 2050", a fost aprobată de Putin la sfârşitul lunii mai.
Poziţia Rusiei ca una dintre cele mai mari puteri maritime ale lumii se reface treptat. Este imposibil să desfăşurăm o astfel de muncă fără o viziune pe termen lung a scenariilor de dezvoltare a situaţiei din oceane, a evoluţiei provocărilor şi ameninţărilor şi, bineînţeles, fără a defini scopurile şi obiectivele cu care se confruntă Marina Rusă", a declarat consilierul prezidenţial rus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0851 secunde