Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la conferinţa sa de presă anuală, că Rusia nu are precondiţii pentru începerea unor negocieri cu Ucraina asupra unui posibil acord de pace, dar a subliniat că trebuie să fie un acord pentru o pace durabilă, nu doar un acord de armistiţiu, transmite agenţia AFP.
„Noi am spus mereu că suntem pregătiţi pentru negocieri şi compromisuri", a spus Vladimir Putin, adăugând că un acord preliminar ce fusese convenit la Istanbul între negociatorii ruşi şi ucraineni în primele săptămâni ale războiului în 2022, dar care nu a fost niciodată implementat, ar putea servi drept bază pentru noi discuţii.
Totuşi, a completat Putin, actuala situaţie de pe câmpul de luptă, unde trupele ruse continuă să avanseze pe toată linia frontului, va trebui avută în vedere în orice negocieri. „În curând, în opinia mea, nu vor mai fi ucraineni dornici să lupte, în curând nu va mai fi nimeni care să dorească să lupte în armata ucraineană", a spus el, făcând referire la criza de efective de luptă cu care se confruntă Ucraina. „Noi suntem pregătiţi, dar şi cealaltă parte trebuie să fie pregătită, atât pentru negocieri, cât şi pentru compromisuri", a insistat preşedintele rus.
„Iar dacă în cele din urmă s-ar ajunge la un acord, acesta trebuie să fie un acord pentru o pace durabilă, nu doar un acord de armistiţiu, care i-ar permite inamicului să-şi consolideze trupele, Rusia este dispusă să-l semneze cu autorităţile ucrainene pe care le consideră legitime, adică cu parlamentul de la Kiev", a indicat în continuare liderul de la Kremlin.
Potrivit lui Putin, Rusia este pregătită să negocieze cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă acesta ar trebui să fie mai întâi reales în funcţie pentru ca Moscova să-l considere preşedinte legitim.
Conform Rusiei, în negocierile desfăşurate la Istanbul cu oficialii ucraineni în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei, aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.
Potrivit unor relatări ulterioare, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, să-şi limiteze capacităţile militare şi să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat apoi categoric opoziţia.