Neînvinsă în meciurile oficiale din 2008, fără gol primit și cu un egal la Dinamo, în etapa trecută, FC Farul joacă diseară,la Constanța, cu ieșenii de la Politehnica, și ea o evidențiată a începutului de mini-retur.
Farul. 0-0 cu Gloria Buzău acasă, 1-0 la Piatra Neamț, 0-0 la Dinamo. Poli Iași. 2-1 cu Steaua, în Copou, 1-1 la Buzău, 1-0 cu Ceahlăul, pe teren propriu. "Re-chinii" și oamenii "profesorului" Popa sunt neînvinși în mini-retur și se întâlnesc, diseară, la Con-stanța, gazdele dorind să obțină prima victorie din 2008 acasă și să se îndepărteze astfel și mai mult de locurile retrogradante.
"Farul este în revenire de formă, nu a primit gol până acum. Sper totuși să obținem un rezultat pozitiv, chiar dacă echipa mea pare puțin obosită. Cred că putem scoate un punct, dacă nu chiar trei", a spus Ionuț Popa.
Tradiția îi este defavorabilă însă lui Poli, care, în ultimele șapte meciuri din Liga 1 cu Farul a obținut doar o victorie, "rechinii" câștigând patru meciuri (ultimele trei de pe teren propriu și un 2-0 afară, sezonul trecut) și făcând două egaluri în deplasare.
Constanța, stadion "Farul", astăzi, ora 19, în direct la Telesport
FC Farul (antrenor, Ion Marin): Vlas - Băcilă, Barbu, Șchiopu (cpt.), Maxim - Gerlem, Todoran, Voiculet, M. Nae - Chico, Gosic
Poli Iași (antrenor, Ionuț Popa): Brăneț - Homei, Onuț (cpt.), Radu Ciobanu, Pecnik - A. Cristea, Bersnjak, Milea, Sfârlea, R. Miclea - Bâlbă
Arbitrează Radu Petrescu (București); asistenți, Cristian Nica (Ploiești), Mihai Artene (Vaslui); rezervă, Marius Bocăneală (Galați); observatori, Alexandru Popescu, Nicolae Pantea (ambii, din București)