O femeie din Adjud a recunoscut ieri, la o secție din Roma, Italia, că a votat de două ori, după ce președintele secției a observat că buletinul acesteia avea deja un timbru autocolant aplicat.
Președintele secției de votare numărul 132 de la Academia di Romania din Roma a sesizat Biroul Electoral pentru străinătate cu privire la un caz de vot dublu. Mirela-Elena Munteanu, din Adjud, s-a prezentat la secția de vot 132 în jurul orei 11.30, se arată în procesul verbal întocmit la respectiva secție.
Munteanu a semnat declarația pe proprie răspundere că nu a mai votat înainte, a semnat în tabelul în care i-au fost trecute datele, după care a primit buletinul de vot și ștampila. În momentul în care a predat ștampila, președintele secției, Adina Lovin, dorind să aplice timbrul autocolant, a observat existența unui alt astfel de timbru datat 6 decembrie.
Judecătorul Cornelia Segărcianu, membru al Biroului Electoral pentru străinătate, a explicat că cel de-al doilea vot exercitat ilegal nu poate fi anulat, pentru că buletinul fusese introdus deja în urnă și, fiind secret, nu se poate ști ce buletin ar trebui anulat.
Întrebată dacă președintele secției nu ar fi trebui mai întâi să verifice buletinul votantului pentru a vedea dacă nu are deja un timbru autocolant și abia apoi să îi înmâneze o ștampilă și un buletin de vot, judecătoarea a spus că buletinul de identitate se lasă cu fața în sus, iar cel care verifică nu poate pleca din start cu prezumția de vinovăție.
Potrivit legii, votul multiplu se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.