Washingtonul va păstra 600 de soldați în Siria

399
< 1 min citire
Washingtonul va păstra 600 de soldați în Siria - washington-1573771173.jpg
Statele Unite vor păstra în cele din urmă aproximativ 600 de militari în Siria, în pofida voinței afișate de președintele Donald Trump de a pune capăt "războaielor fără sfârșit", a afirmat șeful Pentagonului, Mark Esper, citat de AFP. 
"Suntem pe cale de a retrage trupele din nord-estul Siriei", a declarat ministrul american al Apărării în avionul care îl ducea la Seul, unde a început, ieri, un turneu prin Asia. 
"În final, vom avea acolo între 500 și 600 de soldați", a adăugat el. 
Întrebat dacă acest număr îi include și pe cei circa 200 de soldați desfășurați la garnizoana Al-Tanf (sud), la frontiera cu Iordania, Mark Esper a explicat că vorbește numai despre nord-estul Siriei, unde Donald Trump a însărcinat deja Pentagonul să asigure securitatea terenurilor petrolifere. 
"În întreaga țară, vor fi cu puțin peste 600", a subliniat el. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0403 secunde