Grupul german Volkswagen își modifică sigla brandului, pentru prima dată din 2012, deoarece se pregătește pentru era vehiculelor electrice și încearcă să-și refacă imaginea, afectată de Dieselgate, transmite Agerpres, care citează Bloomberg.Noua siglă va fi prezentată în 2019, odată cu lansarea unor modele electrice. Adaptându-se perioadei actuale, sigla va trebui să fie vizibilă atât pe mașini cât și pe ecranele smartphone-urilor, a anunțat Jochen Sengpiehl, șeful de marketing al brandului VW.
"Brandul VW nu este în cea mai bună formă, comparativ cu anii precedenți", deoarece marca și-a pierdut din atracție încercând să fie "prea nemțească". "Nu este numai din cauza scandalului legat de emisiile motoarelor diesel", a declarat Sengpiehl.
Emblema VW, modificată ultima dată în urmă cu șase ani cu o imagine tridimensională, s-a schimbat foarte puțin de la renașterea producătorului auto, după al Doilea Război Mondial.
De asemenea, brandul VW va extinde utilizarea mediilor digitale și a rețelelor de socializare, pentru a-i convinge pe consumatorii sceptici să treacă la vehiculele electrice.
O imagine proaspătă a brandului reprezintă cheia planului de 20 de miliarde de euro al Volkswagen de cucerire a pieței vehiculelor electrice.
"Principala provocare este: Cum facem să pătrundă oamenii în lumea electrică. Vrem ca oamenii să se amuze cu asta. Trebuie să fim mai plini de culoare", a afirmat Sengpiehl, scrie libertatea.ro