Apeluri de la cetățeni

169
1 min citire
Respectarea legii
Marieta Anghel, din Constanța: Întrucât reținerile din salariu s-au datorat unei hotărâri judecătorești definitive, patronul nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile din Codul Muncii referitoare la acest aspect. 
Contravenție
Dana Grama, din Constanța: Fără doar și poate, aruncarea asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, corozive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății ori pagube materiale, constituie doar contravenție și nu infracțiune, cum eronat vi s-a transmis.
Rectificări
Felicia Naum, din Constanța: Din cele relatate se înțelege că în cartea de muncă a tatălui dumneavoastră nu este specificat salariul tarifar pentru o anumită perioadă. Dacă așa stau lucrurile, aveți posibilitatea să prezentați la Casa Județeană de Pensii o adeverință eliberată de fostul angajator, în care să fie indicat salariul pentru fiecare lună muncită.
Demers obligatoriu
Mihaela Murgu, din Ovidiu: Nu este vorba despre un moft al președintelui sau comitetului executiv din cadrul asociației, căci însăși legea privind funcționarea asociațiilor de proprietari obligă ca procedura de dizolvare a asociației să fie anunțată la judecătoria sau administrația financiară unde a fost înregistrată inițial.
Opțiuni
Zoe Atanasie, din Constanța: Și arhivarea registrelor asociațiilor de proprietari se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Cât privește cea de-a doua situație, pentru a afla dacă există vreo problemă în ceea ce privește numele pe care vi l-ați ales pentru firma dumneavoastră va trebui să vă prezentați la OSIM, pentru înregistrarea acesteia, moment în care se va lămuri și acest aspect. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0272 secunde