Apeluri de la cetățeni

161
< 1 min citire
Succesiune
Liliana Suciu, din Constanța: Până când nu rezolvați la notar problema moștenirii nu se poate vinde casa părintească, având în vedere că există trei proprietar. În cazul în care ceilalți moștenitori vor refuza sistematic să se prezinte la notar, în vederea efectuării succesiunii, îi puteți acționa în judecată. Cel mai bine ar fi să cădeți la pace.
Obligații
Florin Petre, din Constanța: În cazul concedierilor colective angajatorul are, printre alte obligații, și aceea de a propune salariaților programe de formare profesională.
Cuantum răspundere
Dorina Ion, din Constanța: În situația în care paguba a fost făcută de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii se stabilește în raport cu măsura în care fiecare a contribuit la producerea ei.
Drepturi
Silvia Poenar, din Constanța: Salariații trimiși în delegație în țară au următoarele drepturi și facilități: l decontarea cheltuielilor de transport, de asigurare și a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri; diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.07 secunde