Apeluri de la cetățeni

176
< 1 min citire
Timpul de muncă
Loredana Mirea: Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl folosește numai și numai pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă ce-i revin potrivit fișei postului și contractului de muncă.Modificare contract
Felicia Nistor, din Constanța: Orice contract poate fi modificat numai prin acordul de voință al părților, exprimat prin act adițional la respectivul contract. De asemenea, părțile pot stabili, de comun acord, suspendarea pe o durată limitată a contractului. Contractul poate înceta, de exemplu, prin expirarea termenului și realizarea obiectului contractului, prin acordul de voință al părților sau prin reziliere. Dacă nici una dintre părți nu își respectă obligațiile asumate prin contract, partea lezată poate cere, de asemenea, rezilierea contractului. În plus, părțile contractante pot stabili prin act adițional și alte clauze contractuale, dacă acestea nu sunt contrare legii.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0256 secunde