Apeluri de la cetățeni

270
Reguli
Mihaela Albălată și Marian Damian, din Constanța: Adeverințele prin care se dovedesc sporurile în muncă trebuie să cuprindă: denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă; funcția, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Condiții
Marcel Titirez, din Năvodari: Mai multe societăți vor putea funcționa în același sediu dacă imobilul, prin structura lui, permite funcționarea lor în încăperi diferite și dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: cel puțin o persoană este, în condițiile legii, asociat în fiecare dintre societăți; cel puțin unul dintre asociați este proprietar al imobilului ce urmează a fi sediul societății.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7623 secunde