Apeluri de la cetățeni

384
< 1 min citire
Transferul dreptului de proprietate
Lucică Cristian, din Constanța: Persoanele fizice care realizează câștiguri din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiții și părțile sociale, care au fost dobândite și înstrăinate într-o perioadă mai mică de un an, au obligația de a calcula, de a declara și de a vira impozitul, reprezentând plata anticipată în contul impozitului pe câștigul anual din astfel de tranzacții.
Reglementări
Olga Dima, din Ovidiu: În ca-zul produselor la care timpul de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în cadrul termenului de garanție depășește 10 la sută din acest termen, precum și în cazul produselor alimentare, farmaceutice, al dispozitivelor protetice și/sau medicale, al produselor destinate nou-născuților, al cărucioarelor pentru copii și al produselor cosmetice care prezintă abateri de la caracteristicile calitative prescrise sau declarate, cu excepția medicamentelor și produselor preparate în scop medical sau terapeutic, vânzătorul este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască sau să restituie contravaloarea acestora.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0312 secunde