Apeluri de la cetățeni

478
Succesiune
Carmen Vîlcu, din Constanța: Până când nu perfectați actele de succesiune, nu se poate vinde terenul respectiv. În cazul în care ceilalți moștenitori vor refuza sistematic să se prezinte la notar, în vederea efectuării succesiunii, îi puteți acționa în judecată.
Obligații
Silvia Pascu, din Eforie: În cazul concedierilor colective angajatorul are, printre alte obligații, și aceea de a propune salariaților programe de formare profesională.
Reguli
Dorinel Dima, din Mangalia: Angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.
Locatarii hotărăsc
Vanessa Tudor, din Constanța: În situația în care administratorul unei asociații de locatari sau femeia de serviciu doresc majorarea retribuției lunare, în principiu, o hotărâre de acest gen ar trebui adoptată în cadrul adunării generale a asociației de proprietari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.631 secunde