Condiții la locul de muncă
Valentin și Aida Toancă, din Năvodari: În vederea menținerii și îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității, patronul va lua următoarele măsuri de amenajare ergonomică a locului de muncă: asigurarea condițiilor de mediu (iluminat, microclimat, zgomot, vibrații, temperatură, aerisire, umiditate); amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă (vestiare, băi, grupuri sanitare, săli de repaus); diminuarea, până la eliminarea treptată, a emisiilor poluante. Măsurile concrete se stabilesc în contractele colective de muncă din unități și instituții. Salariații sunt obligați să păstreze în bune condiții amenajările efectuate de patron, să nu le deterioreze ori să sustragă componente ale acestora.
Patronul va organiza, la angajare și, ulterior, o dată pe an, examinarea medicală a salariaților, în scopul de a constata dacă sunt apți pentru desfășurarea activității în posturile pe care ar urma să le ocupe sau pe care le ocupă, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale. Examinarea medicală este gratuită, iar cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta conform legii. Condițiile concrete urmează să fie stabilite la nivel de unitate, cu consultarea sindicatelor.
Locatarii decid
Horia V., din Constanța: Pentru a amenda comportamentul vecinilor dumneavoastră, stăpâni de animale, ideal ar fi să hotărâți ce măsuri veți lua, alături de ceilalți locatari, în cadrul unei ședințe a asociației de proprietari. Aceasta, pentru că modul în care sunt tratați câinii de companie și stăpânii lor într-un bloc de locuințe depinde de regulamentul interior pe care îl adoptă fiecare asociație de proprietari.