Bătrânețe, haine grele…

2769
Bătrânețe, haine grele… - e16b7c6134db5e15a521ec10fd405ddf.jpg
Probabil că nu există un necaz mai adânc pentru niște părinți să vadă cum copiii cărora le-au dat viață și pe care i-au înconjurat cu toată dragostea de care au fost capabili nu le suportă nici măcar respirația în preajma lor. Din păcate, și reciproca este valabilă, nu de puține ori auzind tineri, în mod special de vârsta adolescenței, care se plâng de părinții lor, dintr-un motiv sau altul. Ca să nu mai vorbim despre copiii traumatizați de la cele mai fragede vârste de… monștrii care i-au adus pe lume și care, în nici un caz nu merită să fie numiți părinți. Ce ție nu-ți place… Recent, I.C.V. (77 de ani, din Constanța) ne-a vizitat la redacție, întrucât a simțit nevoia să-și descarce sufletul, decepționată că unicul ei fiu, căruia i-a donat toată averea, inclusiv casa în care locuiesc împreună, și-ar fi pierdut complet respectul pe care-l avea altădată față de mama lui. Cu lacrimi în ochi, și-a cerut scuze că a trebuit… să-l bârfească la ziar pe cel care, în ciuda comportamentului său nepotrivit, continuă să fie lumina ochilor ei: "Cât am fost în putere, munceam și aduceam de toate în casă, era bine, eram respectată. De când am îmbătrânit și nu mai muncesc, nu mai sunt bună. Mă necăjește, mă chinuie, nu mă lasă să fac nicio mișcare în curte. Am pensie, dar duc o viață de câine. Și ăia de la pușcărie trăiesc mai bine ca mine. Am fost la azil, dar n-au locuri. Mi-am călcat pe inimă și l-am reclamat și la poliție, dar tot degeaba. Am venit la dumnea-voastră numai și numai ca să-i pun o întrebare care mă macină: oare lui i-o plăcea să fie batjocorit de copiii lui când o ajunge ca mine? Am încercat să-l întreb direct pe el, dar nu mă lasă niciodată să-mi termin vorba! Dumnezeu să mă ierte, dar nu vreau de la el decât să mă lase să respir liniștită câte zile oi mai avea!". Înainte de plecare, bătrâna a dorit să-i reamintească fiului său de "timpurile grele" pe care le-a apucat: "Nu era ca acuma, noi am trecut prin foamete, bărbații noștri au făcut războiul sau au stat prin pușcării că nu vroiau să renunțe la pământ, iar femeile ne vedeam și de pământ, și de acareturi, aveam grijă și de copii, am dat cu sapa și la CAP. De aia suntem acum așa de bolnavi și le vine greu copiilor cu noi! De ce nu face statul mai multe aziluri, ca să aibă unde să se ducă oameni ca mine?" Greu se acceptă starea de senectute! De la secția de poliție de care aparține bătrâna am aflat că situația acesteia este arhi-cunoscută aici, s-au făcut și verificări la locuința sa, unde s-a constatat (de mai multe ori chiar!) că cele reclamate nu au nicio legătură cu realitatea: "Am vorbit cu băiatul, cu toată familia lui, bătrâna are toate condițiile de trai, are camera ei, nu se confirmă nimic din ceea ce zice dânsa. Băiatul suferă când se vede reclamat pe nedrept, dar ce poate să-i facă, doar e mama lui! Acum fiul ne-a prezentat niște acte cum că bătrâna ar fi puțin bolnavă, ca să înțelegem de ce se întâmplă așa ceva…". Într-adevăr, situația este foarte delicată și, din păcate, nu este singulară. Nu degeaba mulți bătrâni care nu și-au pierdut încă luciditatea se întreabă dacă impresia lor precum că tinerii îi privesc cu ochi răi, poate chiar cu ură, este reală sau ține doar de imaginația lor obosită de anii mulți, foarte mulți înscriși pe răboj? Să fie vorba despre o experiență neplăcută, penibilă chiar, de care au avut, probabil, parte, deopotrivă, părinți și copii, în toate timpurile? Sau despre dificultățile pe care le au tinerii, ei înșiși cu nervii la pământ, sufocați de problemele propriilor familii, de a înțelege că, la bătrânețe, părinții lor redevin… copii? O cunoștință îmi povestea, râzând până la leșin, că mama sa, femeie trecută de 80 de ani, vorbește cu extratereștrii! Credeți că astfel de tragedii, în care sunt implicați părinții noștri, trebuie abordate… comic? Așteptăm cu interes opiniile dumneavoastră!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6039 secunde