Boala care te obligă să furi

Pentru evitarea confuziilor, psihologul Speranța Băcana atrage din start atenția că un cleptoman nu e totuna cu un hoț obișnuit, diferența dintre cei doi fiind ca aceea dintre un alcoolic și un degustător de vinuri: "Sunt nenumărate cazuri în care hoții trimiși în judecată se apără, încercând să convingă instanța că ar fi bolnavi de cleptomanie. Cât privește sarcina de a face distincția dintre hoți și cleptomani, fiind o problemă de expertiză, aceasta revine psihologilor și psihiatrilor". În plus, față de hoții din magazine, locuințe sau alte locuri, cleptomanii nu fură pentru câștigul personal, nici din răzbunare, ci pur și simplu dintr-o nevoie pe care nici măcar nu și-o pot explica. Dacă, de regulă, pot sustrage un obiect fără a-și planifica acest lucru, s-a ajuns la concluzia că după un episod stresant, cum ar fi o ceartă, nevoia de a fura ceva se declanșează imediat.

Ce simte un cleptoman

Asta este întrebarea care o frămână pe mama unui adolescent de 14 ani. Femeii i-a căzut tavanul în cap după ce a aflat că fiul său nu se poate abține să nu fure de la rude, prieteni, colegi de clasă. Disperată că a ajuns "măscăriciul" familiei și al clasei, se teme să nu aibă probleme și cu legea: "L-au pârât co-legul lui de bancă și niște veri. Am discutat cu el, dar nu recunoaș-te neam. Am cotrobăit prin toate ungherele casei și am găsit tot felul de prostii furate. Chiar nu înțeleg de ce face asta, nu-i lipsește nimic, mor de rușine. Soacră-mea spune că a avut un frate care fura din plăcere, o nenorocire pentru familie. Se poate moșteni așa ceva?".

Patru la număr sunt stările esențiale pe care le resimte o persoană care suferă de cleptomanie: nevoia puternică de a fura un obiect de care nu are nevoie; o senzație de tensiune maximă înainte de furt; plăcere și mulțumire în timpul furtului, după care se instalează sentimentul de rușine și vinovăție pentru fapta comisă.

Din ce categorie fac parte cleptomanii

În general, cei care suferă de cleptomanie au vârste tinere, sunt bine poziționați social, cu educație de nivel mediu spre superior și, ceea ce devine interesant, fac parte din familii în care au existat cleptomani sau dependenți de alcool, jocuri de noroc sau chiar droguri. "În adolescență, boala este asociată unei personalități instabile. În perioada adultă însă, cleptomanul mai comite și alte infracțiuni dacă provine din medii cu violență familială fizică sau psihologică, dacă au cel puțin un părinte sau bunic cleptoman sau consumator de substanțe care provoacă dependență. Cleptomania este tot un fel de dependență - ne-a mai spus psihologul.

De la cine le place să fure?

Locul preferat pentru micile furăciuni al celor mai mulți cleptomani sunt cele publice, magazinele. Alții preferă să fure de la rude, cunoștințe, prieteni, colegi, iar dacă participă la vreo petrecere, preocuparea lor esențială este cum să subtilizeze ceva. Paradoxal este că obiectele furate nu au nicio valoare pentru cleptoman, asta și explică de ce apoi le ține ascunse, nefolosite, uneori având tendința de a le înapoia proprietarului pe ascuns.

Ce-i de făcut?

Considerată o afecțiune psihică neobiș-nuită, la granița dintre boală și anxietate (anxietatea este o stare de neliniște, apăsare, îngrijorare, teamă nemotivată), cleptomania ajunge să fie diagnosticată și tratată în puține cazuri. Asta și din cauză că unui cleptoman îi este frică să nu fie denunțat la poliție de medic sau psiholog pe motiv că a furat diverse lucruri, așa că preferă să ducă o viață de rușine, secretă, în loc să solicite tratament de specialitate. Cu toate că nu există un tratament care să vindece cleptomania, psihoterapia și medicația pot să ajute la stăvilirea impulsului de a fura. În plus, familia trebuie să știe că nici medicul psihiatru, nici psihologul nu sunt obligați să-l denunțe. În schimb, îl pot ajuta să-și controleze impulsurile, care sunt foarte asemănătoare consumului abuziv de substanțe interzise. "Tentanția de a fura este dăunătoare și pentru cleptoman, și pentru cei din jur, iar când este descoperit de apropiați, lucru care se întâmplă în majoritatea cazurilor, riscă izolarea și mari suferințe psihice. Chiar dacă după un episod de furt, cleptomanul se simte vinovat, are remușcări și trăiește cu teama de a nu fi prins, impulsul va reveni, iar ciclul se va repeta din cauză că în timpul furtului, acesta simte ușurare și mulțumire. De aceea, consilierea psihologică este singura soluție", ne-a mai spus psihologul, care a dorit să mai precizeze că pentru cleptomanii dispuși să se vindece, există soluții, în sensul că impulsul poate fi ținut sub control atât cu medicamente, cât și prin psihoterapie.