Bradul - un simbol al vieții!

796
< 1 min citire
"Tare mult aș vrea să aflu cine a fost primul care a avut ideea să se împodobească bradul de Crăciun. Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns și profit de această ocazie pentru a vă dori sănătate și sărbători fericite". (Sorina Trandafir, din Năvodari)
Împodobirea bradului este asociată cu sărbătoarea Crăciunului, deși brazii au fost un simbol al vieții, în cultura diferitelor popoare, cu mult înainte de creștinism, încă de acum 4000 de ani. El era adus în casele oamenilor în cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, ca un simbol al triumfului vieții asupra morții. Pomii erau decorați cu mere, prăjituri și dulciuri, timp de mai multe secole.
Martin Luther a fost primul care a folosit lumânări pe pom, târziu, în secolul XVI. Marea Britanie a făcut cunoștință cu pomii de Crăciun abia în 1841, când soțul german al reginei Victoria, Prințul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.
În 1842, Charles Minnegrode a introdus obiceiul decorării pomilor în SUA, în Williamsburg, Virginia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0246 secunde