Medicul de gardă

Când nu-i permiți copilului bolnav să iasă din casă

285
Când nu-i permiți copilului bolnav să iasă din casă - sick1713363c-1331055057.jpg
"Copilul meu a vărsat un pic, a avut și diaree (două scaune pe zi), plus că îl doare un pic și gâtul. E destul de energic totuși, dar nu l-am lăsat să meargă la școală. Aș vrea să știu când se impune ca un copil bolnav să nu fie dus în colectivitate? Cu mulțumiri, Daciana Valeriu".

v v v

De regulă, copiii se îmbolnăvesc ușor, în mod special de bolile copilăriei, iar părinții nu pot stabili limita dintre un simptom ușor și unul periculos, lucru care îi împiedică să ia hotărârea corectă privind mersul la grădiniță sau la școală. Medicul primar pediatru Chirața Blacioti, din cadrul Clinicii Homeomed, ne dă câteva indi-cații pentru a lua o decizie bună:

Copilul cu febră poate ieși din casă dacă are o temperatură în jur de 38 de grade Celsius, este receptiv la fluide și nu este apatic. Este prea bolnav pentru a merge la grădiniță sau la școală dacă temperatura trece de 38 de grade Celsius, este moleșit, roșu la față, letargic și are frisoane.

Vărsături? Copilul poate merge la școală dacă a vomitat o singură dată în 24 de ore și nu are semne de infecție (febra, simptomul de bază). Nu trebuie să iasă din casă dacă a vomitat de două sau mai multe ori în 24 de ore, prezintă semne de deshidra-tare (urinează mai puțin decât de obicei, urina are o culoare închisă, gura este uscată) și are febră.

Diaree. Poate ieși dacă scaunul (maximum două ori pe zi) este doar ușor moale, iar copilul nu se plânge de crampe sau de dureri. Nu poate ieși din casă dacă merge la toaletă de trei ori pe zi, scaunul este apos, dacă are sânge sau mucus în fecale, vomită sau prezintă semne de deshidratare.

Durere în gât. Poate ieși dacă e vorba doar de o iritație provocată de tuse, nu are febră, poate să înghită alimente și să bea lichide. Nu trebuie să iasă dacă are amigdalele umflate, febră, îl doare capul sau stomacul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6243 secunde