Când poate fi înlocuit curatorul unui minor

252
1
1 min citire
Stimată doamnă Vera, pentru dispoziția de instituire curatelă specială și numirea unui curator special pentru minor, cererile se depun la Serviciul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului din strada Amzacea nr. 13, de luni până vineri, între orele 8.30-15.30 (telefon 0241/484203). 
Cât privește actele necesare, acestea sunt o cerere expresă a biroului notarial; declarația per-soanei ce va fi numită curator special, care se întocmește în fața funcționarului; actul de identitate al viitorului curator; certificatul de naștere al minorului; certificate de deces ale părinților, precum și adeve-rința medicală eliberată de medicul de familie pentru persoana ce va fi desemnată curator special. 
Referitor la costuri, se va plăti un timbru fiscal pentru fiecare act de stare civilă, în valoare de 50 de bani. 
Cazuri de forță majoră
Potrivit reglementărilor în vigoare, ori de câte ori între tutore și minor apar interese contrare, care nu trebuie neapărat să ducă la înlo-cuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special. De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează, din nou, instanța de tutelă va numi un curator special. Și nu în ultimul rând, pentru motive temeinice, în cadrul proce-durilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane intere-sate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă. 

Comentează știrea

christian louboutins outlet
28 februarie 2014
christian louboutins outlet

red bottom shoes paris Stiri Cetățenești : Când poate fi înlocuit curatorul unui minor | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutins outlet http://fileuploads.delmonsolutions.com/images/cheap-christian-louboutin-outlet.asp

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde