Când poți presta o activitate la domiciliu

263
Când poți presta o activitate la domiciliu - 3febrmuncaladomiciliu-1359901495.jpg
"Am găsit să muncesc acasă, la început mi-au zis că-mi fac o convenție, acum văd că s-au răzgândit și vor la negru. Eu aș munci, dar mi-e teamă că n-o să mă plătească dacă n-am nicio hârtie la mână. Pentru munca la domiciliu nu se semnează nimic?" (L. Partolea).


v v v

Evident, și pentru munca la domiciliu, legea impune semnarea unui contract individual de muncă. Potrivit Manuelei Marcu, specialist în probleme de muncă, contractul trebuie să se încheie numai în formă scrisă. În plus, pentru a evita abuzurile, în contract se va menționa și programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului, ca și obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează. Totul, din cauză că salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.

Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu angajații care îndeplinesc, la casele lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin. Un avantaj al acestui tip de contract este că salariații își stabilesc singuri programul de lucru, iar angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă și nu cum și-ar dori. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4379 secunde