Când se suspendă contractul individual de muncă?

1006
Mă interesează, pentru situația prin care trec acum, să știu exact în ce condiții se poate suspenda un contract individual de muncă? Vă mulțumesc!" (Tiberiu Lină).

xxx

Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni, de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți. Potrivit expertului în Resurse Umane, Manuela Marcu, procedura are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat, dar și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.

Pot persista alte drepturi

Interesant este că potrivit noului Cod al muncii, pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligatii ale părților, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

De fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept a contractului individual de munca, cauza de încetare de drept prevalează.

În cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legatură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.

Situații care atrag suspendarea

a) concediul de maternitate;

b) concediul pentru incapacitate temporară de muncă;

c) carantina;

d) exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;

e) îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat;

f) forța majoră;

g) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condițiile Codului de procedură penală;

h) de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei. Dacă în termen de șase luni salariatul nu și-a reiînnoit avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă încetează de drept.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Cetățenești : Meniu pentru sărbători
Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Cetățenești : Maidanezii seamănă teroare între blocuri
Pagina a fost generata in 1.7628 secunde