Când suntem în legitimă apărare

542
1
3 min citire
"Am auzit că în noul Cod penal s-au adus schimbări la legitima apărare. Aș vrea să-mi cumpăr un pistol în 2012, să mă apăr singur, dacă poliția nu le face față hoților și mă interesează niște informații corecte când se justifică legitima apărare. Dacă se poate să mă ajutați, vă rog! Mulțumiri" (Ion Ioan).
xxx
Potrivit noului Cod Penal, preconizat a intra în vigoare în cursul anului viitor, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Astfel,este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului. Se prezumă a fi în legitimă apărare acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.
Condițiile legitimei apărări
Condițiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a exista legitima apărare sunt: 1. un atac material, direct, imediat și injust; 2. atacul să fie îndreptat contra unei persoane sau contra drepturilor acesteia; 3. atacul să creeze un pericol grav pentru persoana celui atacat sau pentru drepturile acestuia; 4. săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru înlăturarea atacului; 5. se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. 6. apărarea să fie proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a comis atacul. 7.este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Prin atac se înțelege o acțiune sau inacțiune efectuată cu intenția de a aduce atingere sau vătămare valorilor sociale care pot forma obiect de ocrotire în cadrul legitimei apărări: persoanele, drepturile acestora, precum și interesele statului sau ale instituțiilor (autorităților) publice.
Atacul este material atunci când se realizează prin căi de fapt (acțiuni sau inacțiuni) de natură să pună în pericol, în mod fizic, valoarea socială împotriva căreia este îndreptat atacul. Nu este însă material atacul care se realizează pe cale orală, sau prînscris (agitații, zvonuri false, defăimări, amenințări). Atacurile imateriale (care nu implică un pericol fizic) nu trebuie înlăturate prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; cei care săvârșesc astfel de atacuri pot fi trași la răspundere pe cale judiciară. Astfel de atacuri pot constitui însă o circumstanță atenuantă atunci când cel atacat a replicat prin săvârșirea unei fapte prevăzutede legea penală. Atacul este considerat direct atunci când pericolul pe care îl creează amenință nemijlocit obiectul împotriva căruia este îndreptat atacul. Atacul este direct și în situația în care, deși sub aspect fizic nu are contact direct, nemijlocit cu această valoare (spre exemplu: agresorul a turnat otravă în mâncarea unei anumite persoane sau agresorul a început să taie schela unui muncitor etc.). Atacul este considerat imediat atunci când pericolul pe care îl produce s-a și ivit (deci este pericol actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol iminent). Caracterul imediat al atacului rezultă din intervalul de timp foarte mic ce separă momentul în care atacul a început și momentul ivirii pericolului ce amenință valoarea socială atacată. Atacul este injust atunci când persoana care recurge la comportarea agresivă împotriva alteia sau a drepturilor sale nu are un temei juridic legal saude fapt care să permită sau să justifice această comportare. Se prezumă că este în legitimă apărare, și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. 

Comentează știrea

admirator
21 decembrie 2011
Ce inseamna

"atac injust"? (C.p. retine definitia de "atac just"? Si nu il pedepseste? Care sunt cazurile de "atac just"?) "atac contra drepturilor unei persoane"? (Unde e definitia?) "apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului"? (Cum se defineste, practic, din punct de vedere juridic? -Iar timpenia asta, comunsita?-) Este bine ca s-a introdus notiunea de "legitima aparare", dar este torpilata de definitii ambigui. Practic, suntem lasati la cheremul judecatorilor si/sau politistilor. Articolul trebuie reluat prin definitii clare. (Definitii juridice care sa elimine ambiguitatile de interpretare.) Vedeti si explicatiile articolului, care nu se prea potrivesc cu cazurile citate. (Mai ales cu paragraful 6.) Articolul nu prevede si "legitima aparare" in cazul unei fapte ce nu pune in pericol viata (sau integritatea corporala) dar provoaca o reactie violenta: injuria, furtul proprietatii in acte, surprinderea adulterului, umilirea publica, furtul de buzunare etc. Este -clar- un articol promovat de comunisto-securisti, pentru a-si proteja provocatorii in actiune!

Pagina a fost generata in 0.0699 secunde