Te poți trezi oricând că te sâcâie o migrenă, o durere de măsea sau că te-a năpădit răceala. În general, numai pentru atâta lucru, nu prea mergem imediat la medic, deși ar fi recomandat. Pentru a depăși astfel de situații, mai ales la români, s-a împământenit obiceiul ca fiecare să aibă la domiciliu o mică… farmacie, doldora cu medicamente de tot felul, că nu se știe niciodată! Medicii sunt împotriva automedicației, însă au câteva recomandări când se pune problema dotării… farmaciei de acasă, punând accentul pe produse naturiste:
Indigestie, dureri de stomac și balonări. Contra acestor simptome fiți pregătiți cu câteva plante cu acțiune laxativă, spre exemplu coaja de crușin , volbură, coajă de stejar, semințe de chimen, ghimbir uscat sau mușețel.
Răceală și gripă. Pentru afecțiunile sezonului rece trebuie să fiți pregătiți cu ceai de măceșe, bogat în vitamina C, extract din fructe de soc, infuzie de cătină.
Anxietate și oboseală. Ceaiurile sunt binevenite când stările de agitație nu vă mai dau pace. Cele mai recomandate sunt ceaiul de mușețel, ceaiul verde, ceaiul de iasomie și cel cu aromă de vanilie.
Vânătăi și luxații. Pe lângă cunoscutele comprese cu gheață, în cazul luxațiilor ușoare unguentul cu arnică este foarte eficient, dar și cel cu tătăneasă.
Probleme respiratorii ușoare. Folosiți ca antitusive plante emoliente, cum sunt pătlagina, florile și frunzele de podbal, florile de tei. Rezultate bune va da și ceaiul expectorant din flori de ciuboțica cucului sau o sticluță de ulei de brad sau pin.