Concurs Ce faci dacă ai cumpărat un TV defect

355

Promovarea drepturilor consumatorilor, prosperitatea și buna stare - sunt valori esențiale ale Uniunii Europene și se reflectă în documentele adoptate și în activitățile curente. Principiile referitoare la protecția consumatorilor în UE reprezintă nivelul minim de protecție a consumatorilor în statele membre UE.
De aceea, e util să știi că, în calitate de consumator european, ai o serie de drepturi.
Te-ai întrebat, desigur, ce se întâmplă dacă achiziționezi, de exemplu, un televizor și se strică imediat? În spiritul legislației europene, dacă un produs nu este conform cu contractul dintre tine și vânzător, poți să îl duci înapoi și să ceri să fie reparat sau înlocuit. Poți să soliciți o reducere sau să ți se returneze banii. Acest lucru este valabil timp de doi ani de la livrarea produsului. Iar în primele șase luni după livrare, obligația conformității este a vânzătorului, care trebuie să demonstreze că a respectat condițiile contractuale. Aceste prevederi te protejează și în situația în care ceea ce primești nu este ceea ce ai comandat. De exemplu, dacă ai comandat mobilă tip antichități și ai primit doar o reproducere, poți să returnezi produsul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 10 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Masca de aloe făcută în casă
Pagina a fost generata in 2.6718 secunde