Ghidul cetățeanului european

Ce faci dacă avionul întârzie să decoleze (1)

486
Ce faci dacă avionul întârzie să decoleze (1) - peopleinairportwaitingarea700005-1320703644.jpg
"Se întâmplă ca și avioanele să aibă probleme cu decolarea sau tot felul de condiții meteo pot duce la întârzierea orei de plecare. Când e vorba de lucruri serioase, orice om de bună credință înțelege, nimeni nu e absurd. Personal, sunt foarte supărată pe cei răspunzători de programul zborului. Unii se fac, de multe ori, că plouă, deși au niște obligații, dar se pun tot felul de condiții. Aș putea afla exact care sunt aceste obligații, ca să știu ce să le cer, că doar și românii sunt cetățeni europeni, merită respect, cotizăm și noi la bugetul Europei!" (Mariana Spirea).

v v v

Potrivit reglementărilor europene, dacă avionul cu care trebuie să pleci întârzie să decoleze, este bine să știi că ai dreptul la asistență din partea operatorilor de transport aerian. De exemplu, în situația în care se anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare (timp de două ore - în cazul zborurilor de peste 1.500 de kilometri sau mai puțin, timp de trei ore sau mai mult - în cazul tuturor zborurilor intracomunitare de peste 1.500 km și al oricăror alte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 de km, timp de patru ore sau mai mult - în cazul tuturor celorlalte zboruri), aveți dreptul la mese și băuturi răcoritoare gratuite. De asemenea, aveți dreptul la două apeluri telefonice, telefon sau fax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3495 secunde