Ce gătim astăzi

234
3 min citire
Aperitiv. Brânză la cuptor cu ardei și măsline. Ingrediente: 250 g brânză feta, câte un sfert de linguriță de cimbru și piper măcinat, 70 g ardei copt tăiat bucățele, 10 măsline tocate mărunt, 2 linguri ulei extravirgin de măsline. Pentru servire: felii de lămâie, pâine prăjită și pătrunjel verde tocat proaspăt. Mod de preparare: Se preîncălzește cuptorul la temperatură medie, se taie brânza în patru felii și se repartizează în patru farfurii rezisștente la foc, se presară cimbrul și piperul peste brânză, se amestecă ardeiul copt, măslinele tocate și uleiul într-un castronaș, după care se pune acest amestec peste brânză. Se pune brânza la cuptor aproximativ cinci minute, până când marginile devin galbene. 
Pui în sos picant. Ingrediente: 8 pulpe de pui, o ceapă mică, 2 linguri ketchup, sare, piper, 2 căței de usturoi, un pahar de vin alb, o lingură muștar, nucșoară după gust, busuioc verde sau o linguriță de busuioc uscat. Mod de preparare: Într-un vas de Jena se așază pulpele de pui, sărate și piperate. Se frig la cuptor, la foc moderat, 20 de minute. Se prepară sosul: ceapa curățată și tăiată mărunt se călește în două linguri de ulei, se adaugă două linguri de ketchup, sare și piper după gust, usturoiul zdrobit, vinul, muștarul, nucșoara și busuiocul. Se scot pulpele din cuptor, se ung cu acest sos și se pun din nou la cuptor, până se pătrund și se rumenesc. 
Prăjitură cu cremă caramel. Ingrediente blat maro: 5 ouă, 5 linguri zahăr, 2 linguri ulei, 2 linguri cacao neagră, 5 linguri faină, o linguriță praf de copt, esență de rom. Preparare: Gălbenușurile se mixează cu uleiul, până devin ca o cremă. Se adaugă esența de rom. Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi se adaugă zahărul. Se mixează până devin lucioase, ca pentru bezea. Se răstoarnă compoziția de galbenușuri și se amestecă ușor. Se adaugă apoi și făina amestecată cu cacao și praful de copt. Se omogenizează și se toarnă compoziția într-o tavă de chec unsă cu ulei și tapetată cu faină. Se dă la cuptor la foc mediu pentru jumătate de ora. Se face proba cu scobitoarea. Se scoate pe un grătar și se lasă la răcit. Blat alb: cantitățile și modul de preparare sunt aceleași ca și la blatul maro, doar că vom elimina cacaoa. Ingrediente cremă: 12 linguri zahăr, un litru lapte, 75 g amidon, 100 g unt. Preparare: Zahărul se caramelizează. Se va carameliza atât cât vă place să fie de intens gustul de caramel. Atenție însă să nu-l ardeți prea tare, căci va fi amar. Laptele se înfierbântă și se toarnă peste zahărul caramelizat, apoi se fierbe la foc mic până se dizolvă caramelul. Amidonul îl desfacem cu puțin lapte cu caramel, apoi îl turnăm în vasul cu lapte și caramel. Fierbem la foc mic, amestecând continuu, până se îngroașă. Dăm deoparte, adăugăm untul moale la temperatura camerei și omogenizăm. Dăm la rece până se întărește. Checurile răcite se taie felii, cam de un deget grosime. Vom începe să asamblăm prăjitura, punând feliile de chec în picioare, ca și cum am reconstrui checul. Ungem fiecare felie cu cremă și alternăm culorile, una albă, una maro. Ingrediente decor: 300 ml smântână pentru frișcă, 2 linguri zahăr (de preferat pudră), un întăritor de frișcă (doar dacă este necesar), bombonele colorate. Smântâna rece se bate cu mixerul la viteză mică până începe să prindă consistență. Se adaugă zahărul și se mixează până se întărește bine. Imbrăcăm totul cu frișcă bătută și acoperim cu un strat de bombonele colorate. În momentul servirii, feliile se taie oblic, pentru ca dungile să iasă mai bine în evidență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.065 secunde