Ce gătim astăzi

121
2 min citire
Mic dejun. Ingrediente: 2 ouă, o roșie, un ardei gras, 2 felii kaiser sau un cârnăcior, o lingură de brânză sau cașcaval ras, o ceapă medie. Mod de preparare: Se călește într-o tigaie ardeiul împreună cu kaiserul, ceapa și roșia tăiată cubulețe. Când sunt călite suficient se sparg ouăle, se lasă să se coacă albușurile fără a se sparge gălbenușurile. Când sunt coapte albușurile se dă tigaia la o parte și se lasă două minute, după care se amestecă bine și gălbenușurile, se adaugă brânza sau cașcavalul ras. Se servesc calde, cu verdeață sau salată de castraveți cu roșii, în funcție de preferința fiecăruia. 
Chiftele cu sos cremă. Ingrediente: 750g carne de vită sau vânat tocată mare, 250 g carne de porc tocată mare, 2 lingurițe sare, jumătate linguriță piper, 2 ouă, trei sferturi ceașcă ceapă tocată mărunt, jumătate ceașcă smântână grasă, 2 cești pesmet, jumătate ceașcă unt topit. Sosul cremă de ienibahar și mărar: jumătate ceașcă unt, un sfert ceașcă făină, 2 cești supă de pasăre, 2 cești smântână, 2 lingurițe mărar uscat, jumătate linguriță ienibahar, sare, piper, paprica. Mod de preparare: Într-un castron se amestecă carnea cu sare, piper, ouă, ceapă și smântână. Din această compoziție se realizează chiftele (bile) de mărime potrivită (circa 25 mm diametru), care se tăvălesc prin pesmet. Bilele se așază într-un vas pe un singur strat. Se stropesc cu unt topit, se introduc la cuptor la 190 grade C și se lasă circa 35 minute, întorcându-le de trei-patru ori. Sosul: Se topește untul într-o tigaie mare la foc mic. Se încorporeză făina amestecând rapid până se obține o compoziție omogenă. Treptat, sub amestecare continuă, se adaugă supa de pui. Se amestecă până nu mai sunt cocoloașe, apoi se pune smântâna (de preferat acră), mărarul, ienibaharul și se potrivește la gust cu sare, piper și paprica. Când sunt gata se pun pe un platou și se acoperă cu sosul.
Tiramisu la pahar. Ingrediente: 250 g mascarpone, 400 g frișcă bătută, 3 gălbenușuri, 100 g de zahăr, 250 ml espresso tare, brandy, 18-20 pișcoturi, 50 g cacao sau 4 linguri ciocolată rasă. Preparare: Faceți cafeaua și lăsați-o să se răcească. Adăugați lichiorul. Bateți frișca. Bateți gălbenușurile cu zahărul până când zahărul se topește. Amestecați gălbenușurile cu mascarpone. Amestecați crema de mascarpone cu frișca.Rupeți pișcoturile în bucăți potrivite pentru paharele de servire.Treceți pișcoturile o secundă prin cafeaua amestecată cu lichior. Așezați în straturi pișcoturile cu crema. Finisați cu pudră de cacao sau cu o lingură de ciocolată rasă. Introduceți la rece minim două ore înainte de servire. Se servește ca atare, cu lingurițe cu coadă lungă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.077 secunde