Ce gătim astăzi

318
2 min citire
Ce gătim astăzi - sitecegatim31-1391178372.jpg
Omletă la cuptor. Ingrediente: 2 ouă, câteva buchețele de brocoli, un pic de parmezan, un cățel mare de usturoi și o frunză de busuioc. Mod de preparare:  Se bat ouăle foarte bine, se adaugă parmezan, se strivesc usturoiul împreună cu sarea și busuiocul proaspăt într-un mojar și se amestecă cu ouăle. Se toarnă compoziția în 2 forme de brioșe, buchețelele de broccoli se scufundă ușor în amestecul de mai sus, iar deasupra se pune câte o feliuță de parmezan. Se pune la cuptor 10-15 minute, până când își dublează volumul (puteți verifica interiorul compoziției cu o scobitoare, să vedeți dacă e făcută). 
Supă de cartofi cu lapte și cașcaval. Ingrediente pentru 8-10 porții: 5-6 cartofi medii, 2-3 tije de apio (tije de țelină), jumătate ceapă roșie tocată mărunt, jumătate ceapă albă tocată mărunt, 3-4 linguri ulei de măsline, 250 g cașcaval, 1 litru supă de pui, 1 litru lapte, sare și piper după gust. Mod de preparare: În oala în care fierbem supa, punem uleiul de măsline, în care călim ceapa până e translucidă. Adăugăm apoi restul legumelor, peste care turnăm supa de pui. Fierbem 20-25 minute la foc mediu, până legumele sunt moi. Adăugăm apoi laptele, sare și piper după gust și cașcavalul dat pe răzătoare. Punem din nou pe foc, 10 minute, până dă 2-3 clocote și cașcavalul se strânge în biluțe. 
Bruschete cu fructe.  Ingrediente: o baghetă, 250 gr de mascarpone, un iaurt cu fructe, 4 linguri zahăr pudră vanilat, fructe de tot felul: kiwi, ananas, ce va place și aveți în casă, 50 gr de unt topit.  Mod de preparare:Tăiem bagheta în felii de cca 1 cm grosime, pe care le așezăm într-o tavă, pe hârtie de copt. Încingem cuptorul la 180 de grade și lăsăm bruschetele la cuptor 5 minute, după care scoatem tava, ungem bruschetele cu unt topit și le mai punem la cuptor pentru 5 minute.  Pentru cremă amestecăm mascarpone cu zahărul pudră, le omogenizăm și apoi punem și iaurtul de fructe. Tăiem și fructele feliuțe. O dată bruschetele coapte, le lăsăm să se răcească, după care le ungem cu un strat generos de cremă și punem peste fructe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0372 secunde