Ce gătim astăzi

115
2 min citire
Ce gătim astăzi - sitecegatim-1411655227.jpg
Salată - aperitiv. Ingrediente pentru trei porții: 2 broccoli, o conopidă, o varză roșie mică, 3 roșii, tăiate rondele, o ceapă, tăiată solzișori, 100 g porumb, 100 g ciuperci (opțional), ulei de floarea soarelui sau de măsline, 50 ml suc de lămâie, oțet, 50 ml apă, pudră de usturoi (opțional), piper și sare după gust, dar fără a face abuz. Preparare: Se combină toate ingredientele și rezultă o salată-aperitiv atât de gustoasă, de care s-ar putea să nu vă mai puteți lipsi în meniul zilnic.
Carne de vită cu sos de rodii. Ingrediente: 800 grame carne de vită fragedă (mușchi, antricot), 2 cepe mari, 100 ml sirop de rodii, 3 linguri ulei de măsline, o cană supă de vită, zeamă de lămâie (dacă e cazul), 2 linguri pătrunjel verde tocat, piper proaspăt măcinat. Preparare: Curățați ceapa și tăiați-o peștișori. Tăiați carnea în cuburi sau fâșii. Încingeți uleiul într-o tigaie adâncă sau cratiță. Adăugați carnea și sotați-o la foc iute cam cinci minute. Când începe să-și schimbe culoarea, adăugați ceapa și rumeniți-o la foc mare. Stingeți cu sirop de rodii și supă. Fierbeți la foc iute până când carnea este bine pătrunsă și sosul s-a îngroșat. Asezonați cu sare (dacă e cazul) și piper. Ras asfour se servește ca atare, cu lipii, ca gustare caldă sau cu garnituri de grâu bulgur,cușcuș, ca fel principal. Dulceața și aciditatea ras asfour-ului se reglează cu zeamă de lămâie și/sau puțin zahăr.
Desert de toamnă. Ingrediente: 4 mere mari, 4 lingurițe unt, jumătate linguriță scorțișoară, 4 linguri zahăr, 4 linguri cu nuci măcinate, 2 linguri cu nuci zdrobite. Mod de preparare: Cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit scoateți cotoarele merelor, miezul și semințele, fără a le sparge la bază. Apoi puneți într-o tigaie, la foc mic, untul, nucile măcinate și zdrobite și zahărul. Amestecați pentru a se carameliza uniform. Când s-a topit tot zahărul, umpleți merele cu acest amestec. Puneți-le apoi într-o tavă la cuptor, la foc potrivit. Astfel pregătite, merele se pot servi calde sau reci. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.072 secunde