Ce gătim astăzi

538
Ce gătim astăzi - sitecegatim-1413899778.jpg
Aperitiv. Ingrediente: 300 g brânză de capră, de la frigider, sare, piper. Pentru ornat: 3-4 lingurițe de miere, semințe de susan, semințe de mac, alune măcinate, fulgi de migdale, piper roz, parmezan ras, ceapă verde, mărunțită. Mod de preparare: Brânza se desface într-un castron, apoi se pasează cu o furculiță. Se potrivește de sare și piper. Când își pierde din tărie, se modelează biluțe de mărimea unei nuci. Fiecare biluță se scufundă într-un amestec de miere și 4-5 linguri de apă rece, apoi se trece prin semințe, alune, ceapă verde sau prin orice alte cobinații. Trufele se pun pe un platou și se servesc.

Cartofi crocanți cu salvie și usturoi. Grăsimea de rață asigură cartofilor o aromă delicioasă și o crustă crocantă. Ingredientele sunt suficiente pentru 6 porții generoase: 1,5 kg cartofi mici, o mânuță de frunze de salvie, 6 căței de usturoi, în coajă, 100 g untură de rață topită, sare de mare, după gust, piper negru, după gust. Mod de preparare: Cuptorul se preîncălzește la 200 de grade Celsius. Cartofii se pun într-o cratiță cu apă rece și sare și se fierb 10 minute. Când au început să se înmoaie, se iau de pe foc și se scurge apa. Când sunt suficient de reci cât să poată fi manevrați, se curăță. Cartofii se așază într-o tavă adâncă, se adaugă frunzele de salvie, usturoiul și untura de rață. Se potrivesc de sare și piper, apoi se dau la cuptor 40-45 de minute, până când capătă o crustă aurie, crocantă. Se servesc calzi.

Pâine coaptă cu sos dulce. Ingrediente: o franzelă rotundă, proaspătă, 450 g brânză, o jumătate de pachet de unt, topit, 2-3 fire ceapă verde mărunțite, 2-3 lingurițe semințe de mac. Mod de preparare: Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade Celsius. Pâinea se taie întâi în felii groase de 2,5 cm, până aproape de bază. Tăieturile se repetă apoi în cealaltă direcție, în cruce. În final, pâinea trebuie să capete aspectul unui arici. Brânza se taie felii, apoi bastonașe. În fiecare crestătură se pune câte o bucată de brânză. Într-un vas se amestecă untul, ceapa verde și semințele de mac. Folosind o lingură, se stropește pâinea cu acest amestec. Pâinea se învelește în folie de aluminiu. Se pune într-o tavă întinsă tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor. După 15 minute, se scoate și se înlătură folia. Se întoarce apoi pentru încă 10 minute la foc, până se topește toată brânza. Se servește caldă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Cosmetica la domiciliu
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Detașarea  cu serviciul în UE
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Termen minim pentru munca de noapte
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Marţi, 21 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : "Pisica ne-a umplut casa de păr…"
Marţi, 21 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Zacuscă moldovenească
Pagina a fost generata in 3.0347 secunde