Cu cât gradele urcă mai mult în termometre, cu atât mai puțin suntem tentați să folosim aragazul. Pentru astfel de situații există însă o serie de rețete rapide, sănătoase și răcoritoare, cum este și salata următoare:
Ingrediente pentru sos: 200 grame iaurt, o linguriță rasă de muștar, o lingură ulei, sare, piper, un ardei iute - opțional.
Ingrediente pentru compoziție: 2 roșii mai mari, 2-3 castraveți, un ardei gras, o ceapă uscată mai mică, de preferat roșie, mărar, pătrunjel.
Mod de preparare: Iaurtul se amestecă cu muștarul, uleiul, sarea, piperul și ardeiul iute tăiat foarte mic. În sosul rezultat se pun roșiile, castravetele, ceapa, ardeiul - tăiate cubulețe, iar la sfârșit mărarul și pătrunjelul tăiate foarte mărunt.
Este delicioasă, ușoară și răcoritoare și trebuie servită imediat după preparare.